Cei mai buni prieteni

Un om, calul si cainele sau mergeau pe un drum. Pe cand treceau pe langa un copac urias, cazu un fulger si toti murira trasniti.

Pe lumea cealalta, in timp ce mergeau pe o alee lunga, zarira o poarta mareata numai din marmura, care ducea la o piata pavata cu placi de aur, in centrul careia tasnea un izvor cu apa cristalina. Omul nostru se indrepta catre omul care pazea intrarea.

"Buna ziua."

"Buna ziua", raspunse paznicul.

"Ce loc e acesta, atat de frumos?"

"Aici este cerul."

"Ce minunat ca am ajuns in cer, suntem atat de insetati."

"Poti intra si bea apa dupa pofta inimii." Si paznicul ii arata izvorul.

"Calul si cainele meu sunt si ei insetati."

"Imi pare foarte rau", zise paznicul. "Aici nu e ingaduita intrarea animalelor."

Omul a ramas foarte dezamagit, fiindca setea ii era mare, dar nu voia sa bea de unul singur; ii multumi paznicului si merse mai departe. Dupa o vreme, ajunsi la capatul puterilor, sosira intr-un loc a carui intrare era imprejmuita de o poarta veche care dadea spre un drum de pamant, marginit de copaci. La umbra unuia dintre ei era tolanit un om, cu palaria pe ochi, probabil dormea.

"Buna ziua", zise drumetul.

Omul motai din cap.

"Ne este foarte sete, mie, calului si catelului meu."

"E un izvor la pietrele alea", zise omul aratandu-le un loc. "Puteti bea dupa pofta inimii."

Omul, calul si cainele se dusera la izvor si isi potolira setea.

Drumetul se intoarse ca sa multumeasca. "Intoarceti-va oricand doriti", raspunse omul.

"Asa, ca sa stiu , cum se cheama locul asta ?"

"Cerul."

"Cerul ? Pai paznicul de la poarta de marmura ne-a spus ca acolo era cerul!"

"Ala nu e cerul, ala e iadul !"

Omul ramase uimit si spuse :"Ar trebui sa nu ii lasati sa va foloseasca numele, pentru ca o asemenea indrumare poate sa cauzeze confuzii."

"Nici vorba, ei ne fac un mare serviciu. Caci acolo trag toti cei capabili sa isi paraseasca cei mai buni prieteni..."